În satul Tocileni, al județului Botoșani, îi găsim pe meșterii populari Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat a păpușilor.

Povestea acestor personaje (miniaturi), reprezentări din lumea satului, iau naștere în micuțul atelier denumit „Maternitatea Păpușilor”, locul unde acești meșteri își petrec majoritatea timpului.

Doamna Georgeta spune că a moștenit respectul pentru tradițiile românești de la mama dumneaei, o femeie pricepută la toate, care aprecia frumosul și arta. La rândul ei,  lucrează cu dăruire, iar confecționarea acestor păpuși îi stârnesc zilnic amintiri încă din copilărie, respectiv, munca satului de altădată; rostul câmpului și al gospodăriei. Păpușile reprezintă atât treburile gospodărești ale femeilor: cusutul, țesutul, urzitul, mielițatul, depănatul, etc.; munca câmpului: cu sapa, coasa, etc.,; reprezentări ale fierarului, tâmplarului, vânătorului, pescarului, cât și reprezentări ale personajelor din legendele românești: Baba Dochia, Dragobete, etc.

Cei doi soți lucrează în echipă și pe etape. Domnul Dumitru începe construcția păpușii, partea ce ține de scheletul metalic, doamna Georgeta alege personajul, îi modelează din argilă fața, apoi păpușa este îmbrăcată și revine soțului pentru a pune accesoriile specifice fiecărui personaj și a le așeza în poziția naturală pe un suport de lemn, adăugându-le și alte elemente care sunt necesare: pușca vânătorului, undița pescarului, cobza cobzarului, etc.

                                                                                           

Referent Artă Populară Artizanală  și Meșteșuguri Tradiționale

Daliana Bejan

Categories: Meșteri

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *